La Albesti si Viisora
Campania electorală este ceva nou pentru mine ca om politic, dar s-a transformat într-o adevărată bucurie. Împreună cu doamna președintă Doina Feodorovici și colegii mei din PSD Botoșani, am mers în comunele Albești și Viișora, gospodărite de primari harnic,apropiați de cetățeni.
La Albești, oamenii sărbătoreau ziua comunei și ne-au întâmpinat cu ospitalitate, dansuri și cântece. Copiii, cu acea căldură sufletească pe care prospețimea vârstei o lasă să se reverse asupra oaspeților, au fost foarte dornici să povestească despre activitățile lor și cât de mult contează sportul pentru ei. M-am bucurat să aflu că lucrările la renovarea sălii de sport sunt aproape de final. Sportul, le-am spus copiilor, este o mare șansă de a evolua, de obține respect și a te bucura de succes. Am împărtășit cu ei emoțiile succesului de care am avut parte prin munca mea de sportiv de performanță și i-am încurajat să aibă un stil de viață sănătos.
Școala din Albești, bine dotată și organizată le va oferi acestor copii cu adevărat ocazia să devină adulți bine pregătiți, pe care societatea să fie gata să îi integreze. L-am felicitat pe domnul primar Florin Cristian Cîmpanu și l-am asigurat că voi fi alături de frumoasa comunitate Albești pentru a-i apăra interesele în Parlamentul României.
Am continuat întâlnirile cu oamenii din județul Botoșani în comuna Viișoara, unde gazda noastră, a echipei de candidați PSD la alegerile parlamentare a fost chiar tânărul primar Laurențiu Constantin Rîmbu. Aflat la primul mandat, devenise deja un adevărat maestru de ceremonii, la sărbătoarea comunei sale. Sute de oameni s-au strâns la căminul cultural, unde am avut șansa de a le transmite planurile mele ca parlamentar de Botoșani. Le-am vorbit despre importanța sportului în viața tinerei generații, despre ambiția de a reuși prin muncă, despre performanța care vine întotdeauna când ești bine pregătit.
Noi, cei cinci candidați la Camera Deputaților si trei la Senat dorim să cunoaștem cât mai bine nevoile comunității pe care dorim să o reprezentăm, iar astfel de ocazii ne ajută și pe noi să știm ceea ce oamenii își doresc cu adevărat.
Domnul primar și-a pus întreaga energie în slujba comunității, iar cu sprijinul nostru, al celor din Parlament, succesul său va fi unul deplin. Suntem alături, într-o echipă care trage în aceeași barcă, cea a prosperității oamenilor.
Mai multe articole scrise de Elisabeta Lipa
Autor: Elisabeta LipaData: 3 June 2026 7 iunie - crosul „Anul Nadia Comăneci” la Dorohoi Dragi copii, dragi părinți, Mai ...
Autor: Elisabeta LipaData: 2 June 2026 Haideți să punem tinerii în mișcare la Dorohoi! Dragi profesori, părinți și copii, ...
Autor: Elisabeta LipaData: 31 May 2026 ❤️ În spatele fiecărei medalii stau mii de ore de muncă, sacrificii și vise care nu au ...
Mai multe articole din categoria: Evenimente
Autor: Elisabeta LipaData: 8 November 2024 7 iunie - crosul „Anul Nadia Comăneci” la Dorohoi Dragi copii, dragi părinți, Mai ...
Autor: Elisabeta LipaData: 8 November 2024 Haideți să punem tinerii în mișcare la Dorohoi! Dragi profesori, părinți și copii, ...
Autor: Elisabeta LipaData: 8 November 2024 ❤️ În spatele fiecărei medalii stau mii de ore de muncă, sacrificii și vise care nu au ...
Lasă un răspuns