Acasa la mine,la Botosani.
Acasă, la Botoșani. Vă mulțumesc, Doina Ignat, Veronica Cochela, Constanța Burcica și Adela Alexe
pentru drumul nostru împreună, în această nouă experiență!
Am reintrat, împreună, într-un adevărat cantonament. În clipa în care ati simțit că-mi este greu, v-ați mobilizat și ați venit imediat lângă mine, ca în vremurile în care am fost echipa și am dovedit încă o dată cât suntem de puternice împreună! Mai mult decât atât, am retrăit ritmul pregătirilor de la baza de la Snagov. Ne-am bucurat, împreună, că trecerea anilor a însemnat consolidarea și perfecționarea experienței noastre!
Cu o disciplina neimpusă și cu un program făcut în echipă, am tras împreună până la ultima lovitură! Vă mulțumesc!
Sunt ferm convinsă ca alături de noi , au fost și colegele noastre, colegii noștri, oriunde s-au aflat! Și am simțit asta ! Dar și din celelalte discipline sportive, care au făcut parte din echipa olimpică a României!
Am fost impresionată de mesajele de încurajare și susținere de la colegi din țară din multe generații! Sunt copleșită și în același timp mulțumită ca am reușit sa oferim prin mobilizarea noastră ocazia de a sustine, in viitorul Parlament al României, proiectele de care sportul are nevoie pentru a avea noi și noi generații de campioni.
Hai România!
Mai multe articole scrise de Elisabeta Lipa
DE LA AGONIE LA EXTAZ. UN WEEKEND ÎN CARE ROMÂNIA A SCRIS ISTORIE!
Autor: Elisabeta LipaData: 31 August 2026🇷🇴DE LA AGONIE LA EXTAZ. UN WEEKEND ÎN CARE ROMÂNIA A SCRIS ISTORIE! Sunt emoții pe ...
Mulțumesc, TAROM, pentru surpriza minunată, pentru cuvintele care m-au emoționat și, mai ales, pentru căldura cu care m-ați primit la bord!
Autor: Elisabeta LipaData: 27 August 2026Mulțumesc, TAROM, pentru surpriza minunată, pentru cuvintele care m-au emoționat și, mai ales, ...
La Dorohoi, aproape de oameni, atenți la nevoile comunității!
Autor: Elisabeta LipaData: 14 August 2026La Dorohoi, aproape de oameni, atenți la nevoile comunității! Astăzi am desfășurat o ...
Mai multe articole din categoria: Eu, Elisabeta Lipa
Mulțumesc, TAROM, pentru surpriza minunată, pentru cuvintele care m-au emoționat și, mai ales, pentru căldura cu care m-ați primit la bord!
Autor: Elisabeta LipaData: 3 December 2024Mulțumesc, TAROM, pentru surpriza minunată, pentru cuvintele care m-au emoționat și, mai ales, ...
Știu, astăzi este marți…dar trebuie să vă povestesc despre ziua mea de luni!
Autor: Elisabeta LipaData: 3 December 2024Știu, astăzi este marți…dar trebuie să vă povestesc despre ziua mea de luni! Știu, ...