Sportivii noștri au fǎcut curse remarcabile și au adus României doua medalii de argint

Astăzi am simțit din nou emoții dintre cele mai puternice la Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai. Sportivii noștri au fǎcut curse remarcabile și au adus României 2 medalii de argint, la fel de prețioase și de importante ca și cele de aur. 🇷🇴
Ce bucurie să le vezi pe Ancuța Bodnar, Geanina Juncanariu, Adriana Adam și Amalia Bereș dând totul în barca lor de patru rame! Au fǎcut o cursǎ spectaculoasǎ, erau pe locul 4 la 500 metri, însǎ au reușit sǎ revină pe ultima parte și s-au clasat pe locul 2, în urma SUA. România a cucerit astfel argintul într-o probă în care inclusiv americancele au avut emoţii pentru aur, pe care l-au obţinut cu doar 0,73 secunde avans. Podiumul a fost completat de Noua Zeelandă.
La fel, băieții noștri – Ștefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă și Ciprian Tudosă – au dus o bătălie pe apă care ne-a ținut cu sufletul la gură. Au început cursa puternic, apoi ne-au dat emoții, dar finalul a fost cu adevărat spectaculos. Păreau că au pierdut lupta pentru argint, dar au recuperat fantastic pe ultimele sute de metri și au depășit echipajul Țărilor de Jos. Aurul a mers în Marea Britanie, România a luat argintul, iar Olanda s-a mulțumit cu bronzul.
În proba de dublu vâsle, Andrei Cornea și Florin Enache au încheiat pe locul 6 și sunt sigurǎ cǎ au avut acum o lecție importantǎ de învățat și cǎ pe viitor vor reuși performanțe excepționale.
În finala B la dublu vâsle feminin (W2x), Bianca Ifteni și Mariana Dumitru au terminat pe locul 6, ceea ce le plasează pe poziția a 12-a mondială. Formeazǎ un echipaj tânǎr, de mare perspectivǎ, care și-a fǎcut “rodajul” la acest Mondial.
Nu în ultimul rând Mihai Chiruță, la schif simplu, își va juca șansa în finala B duminică. Suntem cu sufletul alături de el. Cursa de astǎzi a coincis cu ziua lui de naștere, așa cǎ îi urez un cǎlduros “La Mulți Ani”.
Astăzi n-am privit doar niște curse. Am trăit, am tremurat, am strigat, ne-am bucurat. Am simțit ce înseamnă munca, credința și curajul unei echipe care nu renunță niciodată. Vă mulțumim pentru emoțiile astea.
Sunt mândrǎ de voi! 👏❤️




Fotografiile sunt realizate cu mult profesionalism si simt artistic de domnul Balint Czucz si suntpreluate de pe site-ul Federației Române de Canotaj
Mai multe articole scrise de Elisabeta Lipa
Autor: Elisabeta LipaData: 17 April 2026 📍 Partidul Social Democrat respinge categoric vânzarea companiilor strategice ale statului ...
Autor: Elisabeta LipaData: 11 April 2026 Să aveți sărbători liniștite și un Paște fericit! Paștele este, înainte de toate, ...
Mai multe articole din categoria: Eu, Elisabeta Lipa
Autor: Elisabeta LipaData: 26 September 2025 Diminețile de weekend au un farmec aparte… mai ales când sunt petrecute alături de oameni ...
Autor: Elisabeta LipaData: 26 September 2025 Lucrurile frumoase capătă și mai mult sens atunci când sunt împărtășite ❤️ ...
Autor: Elisabeta LipaData: 26 September 2025 Cândești (Bucovina) este acasă. Locul de unde am plecat și unde mă întorc de fiecare ...
