Anul 2026 va fi declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”!


Anul 2026 va fi declarat oficial „Anul Nadia Comăneci”!
Ieri, în Senat, a fost adoptat un proiect de suflet pentru mine: 2026 va fi declarat „Anul Nadia Comăneci”.
Am inițiat acest demers cu convingerea profundă că România trebuie să-și celebreze valorile, iar Nadia Comăneci este una dintre cele mai mari. În 2026 se împlinesc 50 de ani de la acel moment istoric de la Jocurile Olimpice de la Montreal, când Nadia a atins perfecțiunea – primul 10 din istoria gimnasticii olimpice.
Ca sportiv de performanță, știu ce înseamnă să atingi excelența. Știu câtă muncă, disciplină, curaj și dăruire se află în spatele unor rezultate care aduc mândrie unei națiuni. Tocmai de aceea am simțit că este de datoria mea să contribui la această recunoaștere publică a unei legende.
Nadia Comăneci este un simbol național și un reper pentru generații întregi.
Anul 2026 îi va fi dedicat în întregime – un an în care sportul românesc va fi mai vizibil, mai respectat și mai aproape de sufletul oamenilor. Un an în care, poate, mai mulți copii vor visa să devină campioni.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) va avea un rol central în coordonarea activităților dedicate acestui an special.
Îți mulțumim, Nadia, pentru tot ceea ce reprezinți!
Rămâi un simbol, un reper, un model pentru prezent și pentru viitor!
Le mulțumesc senatorilor care au fost alături de mine în acest demers!
Mai multe articole scrise de Elisabeta Lipa
Autor: Elisabeta LipaData: 3 June 2026 7 iunie - crosul „Anul Nadia Comăneci” la Dorohoi Dragi copii, dragi părinți, Mai ...
Autor: Elisabeta LipaData: 2 June 2026 Haideți să punem tinerii în mișcare la Dorohoi! Dragi profesori, părinți și copii, ...
Autor: Elisabeta LipaData: 31 May 2026 ❤️ În spatele fiecărei medalii stau mii de ore de muncă, sacrificii și vise care nu au ...
Mai multe articole din categoria: Parlamentul Romaniei
Autor: Elisabeta LipaData: 15 May 2025 Femicidul nu este doar un termen dintr-un raport sau o statistică într-un tabel. Este o ...
Autor: Elisabeta LipaData: 15 May 2025 Ieri seară, la Palatul Parlamentului, am avut bucuria de a participa la un eveniment dedicat ...