Toma Valer si Petru Iosub: 40 de ani de la medalia olimpica cucerita la Los Angeles.
Au trecut 40 de ani de la prima medalie de aur obținută, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, de Toma Valer și Petru Iosub, la dublu rame. Era anul în care Ivan Patzaichin cucerea a patra sa și ultima sa medalie de aur olimpic. Au fost Jocurile Olimpice care au adus canotajului românesc aurul la dublu vâsle, în finala la care am tras alături de Marioara Popescu. După 40 de ani, ne-am revăzut cu Toma, la Buzău, unde vrednicul primar Constantin Toma ne-a invitat să participăm la ceremonia prin care comunitatea buzoiană și-a arătat aprecierea pentru performanța fiului său. Am mers, astăzi, alături de Veronica Cochela, Doina Ignat și Constanța Burcică, la ședința de Consiliu Local care a organizat această ceremonie emoționantă. L-am felicitat pe marele nostru campion și i-am urat sănătate, pentru că marii sportivi au nevoie de recunoașterea valorii și după retragerea din activitate. Gloria cucerită prin munca lor este un model inspirațional pentru noile generații, pentru copiii și tinerii care visează să ajungă în vârful formei sportive, pentru a cunoaște gustul succesului. Am plecat, apoi, spre Botoșani, pentru a duce mai departe această speranță că împreună, cu gânduri bune și inimile deschise, ne vom putea bucura de un viitor mai bun.
Mai multe articole scrise de Elisabeta Lipa
Mai multe articole din categoria: Evenimente
Autor: Elisabeta LipaData: 28 November 2024https://www.youtube.com/watch?v=lJGSoyhjAP0&t=6239s O pista de canotaj este dorinta cea mai mare ...